eseu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filozofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema.
2. (Sport; la rugbi) Încercare.
3. Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite în vederea alegerii prototipului definitiv al întregului tiraj. – Din
fr. essai.eseu (Dicționar de neologisme, 1986)ESÉU s.n. 1. Studiu de proporții reduse, în care autorul atacă probleme de ordin filozofic, literar, științific etc., expunând un punct de vedere personal, fără a epuiza subiectul.
2. Încercare; probă. ♦ (
Filat.) Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite, din care se alege cea care va rămâne prototipul definitiv al întregului tiraj.
3. (
La rugbi) Așezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. [Pl.
-uri. / < fr.
essai].
eseu (Marele dicționar de neologisme, 2000)ESÉU s. n. 1. studiu de proporții reduse asupra unor probleme filozofice, literare, științifice etc., care expune un punct de vedere personal, fără intenția de a epuiza subiectul. 2. încercare; probă. ◊ probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite, din care se alege cea care va rămâne prototipul definitiv al întregului tiraj. 3. (sport) încercare. ◊ (rugbi) așezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. (< fr.
essai)
eseu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)eséu s. n.,
art. eséul; pl. eséurieseu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filosofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema.
2. (Sport; la rugbi) Încercare.
3. Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite în vederea alegerii prototipului definitiv al întregului tiraj. – Din
fr. essai.