esențial - explicat in DEX

esențial (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ESENȚIÁL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ține de esență (1), privitor la esență; de prim ordin, fundamental, principal. [Pr.: -ți-al] – Din fr. essentiel, lat. essentialis.

esențial (Dicționar de neologisme, 1986)
ESENȚIÁL, -Ă adj. Care aparține esenței unui lucru; fundamental, primordial. [Pron. -ți-al. / cf. it. essenziale, fr. essentiel, lat. essentialis].

esențial (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ESENȚIÁL, -Ă adj. care ține de esența unui lucru, referitor la esență: fundamental, principal. (< fr. essentiel, lat. essentialis)

esențial (Dicționaru limbii românești, 1939)
*esențiál, -ă adj. (lat. essentialis). Care e de esența unuĭ lucru: rațiunea e esențială omuluĭ. Necesar, principal: condițiune esențială. S. n. Punctu capital: esențialu e să fiĭ onest. Adv. Pin [!] esență, esențialmente.

esențial (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
esențiál (-ți-al) adj. m., pl. esențiáli; f. esențiálă, pl. esențiále

esențial (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
esențial a. 1. ce ține de esență; 2. indispensabil: calitate esențială. ║ n. lucru principal: uitați esențialul. ║ adv. 1. prin esență; 2. neapărat; 3. într’un grad foarte înalt.

esențial (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ESENȚIÁL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ține de esență (1), privitor la esență; de prim ordin, fundamental, principal. [Pr.: -ți-al] — Din fr. essentiel, lat. essentialis.