esențial (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ESENȚIÁL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ține de esență (
1), privitor la esență; de prim ordin, fundamental, principal. [
Pr.:
-ți-al] – Din
fr. essentiel, lat. essentialis.esențial (Dicționar de neologisme, 1986)ESENȚIÁL, -Ă adj. Care aparține esenței unui lucru; fundamental, primordial. [Pron.
-ți-al. / cf. it.
essenziale, fr.
essentiel, lat.
essentialis].
esențial (Marele dicționar de neologisme, 2000)ESENȚIÁL, -Ă adj. care ține de esența unui lucru, referitor la esență: fundamental, principal. (< fr.
essentiel, lat.
essentialis)
esențial (Dicționaru limbii românești, 1939)*esențiál, -ă adj. (lat.
essentialis). Care e de esența unuĭ lucru:
rațiunea e esențială omuluĭ. Necesar, principal:
condițiune esențială. S. n. Punctu capital:
esențialu e să fiĭ onest. Adv. Pin [!] esență, esențialmente.
esențial (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)esențiál (-ți-al) adj. m.,
pl. esențiáli; f. esențiálă, pl. esențiáleesențial (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)esențial a.
1. ce ține de esență;
2. indispensabil:
calitate esențială. ║ n. lucru principal:
uitați esențialul. ║ adv.
1. prin esență;
2. neapărat;
3. într’un grad foarte înalt.
esențial (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ESENȚIÁL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ține de esență (
1), privitor la esență; de prim ordin, fundamental, principal. [
Pr.:
-ți-al] — Din
fr. essentiel, lat. essentialis.