ergonomie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ERGONOMÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul condițiilor de muncă în vederea realizării unei adaptări optime a omului la acestea. – Din
fr. ergonomie.ergonomie (Dicționar de neologisme, 1986)ERGONOMÍE s.f. Disciplină care studiază condițiile și metodele de muncă în scopul îmbunătățirii posibilităților de a folosi mașina. [Gen.
-iei. / < fr.
ergonomie, cf. gr.
ergon – lucru,
nomos – normă].
ergonomie (Marele dicționar de neologisme, 2000)ERGONOMÍE s. f. știință care studiază relațiile dintre om, mașină și mediul de muncă. (< fr.
ergonomie)
ergonomie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ergonomíe s. f.,
art. ergonomía, g.-d. ergonomíi, art. ergonomíeiergonomie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ERGONOMÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul condițiilor de muncă în vederea realizării unei adaptări optime a omului la acestea. — Din
fr. ergonomie.