epicureism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EPICUREÍSM s. n. v. epicurism.epicureism (Dicționar de neologisme, 1986)EPICUREÍSM s.n. v.
epicurism.
epicureism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)EPICUREÍSM (
EPICURISM) (‹
fr.)
s. n. 1. (
FILOZ.) Concepțiile reprezentanților
Școlii epicureice. 2. Concepția etică a lui
Epicur, a discipolilor și a continuatorilor lui. Înrudită inițial cu
eudemonismul; mai târziu a apărut adesea în forme vulgarizate și nu arareori a fost interpretată în termenii hedonismului.
3. Curent de valorificare și de reconsiderare a ideilor lui Epicur, în speță a eticii și atomismului lui, în Renaștere (
M. Montaigne, J. Huarte,
L. Valla ș.a.), în filozofia iluministă și materialistă din
sec. 17-18 (P. Gassendi ș.a.).
epicureism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EPICUREÍSM s. n. v. epicurism.