epicureu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj.,
s. m. și
f. Epicurian. – Din
lat. epicureus.epicureu (Dicționar de neologisme, 1986)EPICURÉU, -ÉE adj., s.m. și f. Epicurian. [< lat.
epicureus].
epicureu (Marele dicționar de neologisme, 2000)EPICURÉU, -ÉE adj., s. m. f. epicurian. (< lat.
epicureus)
epicureu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)epicuréu adj. m.,
s. m.,
pl. epicuréi; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. epicuréeepicureu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj.,
s. m. și
f. Epicurian. —
Din lat. epicureus.epicureŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*epicuréŭ, -ée adj. (vgr.
epikúreios, lat.
epicuréus).
Fil. Conform doctrineĭ luĭ Epicur. Subst. Filosof [!] din școala luĭ Epicur.
Fig. Libidinos, sensual.