entitate - explicat in DEX

entitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ENTITÁTE, entități, s. f. Conținut de sine stătător, existență determinată (ca întindere, importanță, valoare etc.). – Din fr. entité, lat. entitas, -atis.

entitate (Dicționar de neologisme, 1986)
ENTITÁTE s.f. Ceea ce constituie esența, existența unui lucru; conținut de sine stătător. [Cf. fr. entité, lat. entitas < ens, entis – existență].

entitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ENTITÁTE s. f. 1. existență, realitate de sine stătătoare, delimitată. 2. (fil.) esența unui lucru, existentă independent de acesta. (< fr. entité, lat. entitas)

entitate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*entitáte f. (mlat. éntitas, -átis, d. lat. ens, entis, part. d. esse, a fi). Filoz. Esență, ființă, lucru: o entitate metafizică.

entitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
entitáte s. f., g.-d. art. entitắții; pl. entitắți

entitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
entitate f. 1. termen de filozofie scolastică; ceeace constitue esența, natura chiar a unui lucru, considerată ca distinctă și independentă de lucrul însuș; 2. abstracțiune, vorbă goală.

entitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ENTITÁTE, entități, s. f. 1. (Fil.) Existență sau realitate determinată. 2. (În filosofia scolastică) Esență a unui lucru, existentă distinct, independent de acesta. 3. (Inform.) Totalitatea caracteristicilor unui obiect reprezentate sub formă de informații. — Din fr. entité, lat. entitas, -atis.