electro (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ELECTRO- Element de compunere însemnând „electric”, „bazat pe electricitate” și servind la formarea unor substantive sau adjective. – Din
fr. électr(o)-, germ. elektr(o)- etc.
electro (Dicționar de neologisme, 1986)ELECTRO- Element prim de compunere savantă care intră în formația unor cuvinte tehnice, arătând că cuvântul se referă la „electricitate”. [Var.
electri-. / < fr.
électro-, germ.
elektro-, cf. gr.
elektron – ambră galbenă].
electro (Marele dicționar de neologisme, 2000)ELECTR(O)- elem. „electricitate”. (< fr.
électr/o/-, germ.
elektr/o/-, cf.
gr. elektron, ambră galbenă)