ecologie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ECOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul interacțiunii dintre organisme și mediul lor de viață. [
Var.:
oecologíe s. f.] – Din
fr. écologie.ecologie (Dicționar de neologisme, 1986)ECOLOGÍE s.f. Ramură a biologiei care studiază raporturile dintre organisme și mediul în care se dezvoltă și trăiesc. ◊ (
În sociologie)
Ecologie umană = studiul relațiilor dintre fenomenele sociale și spațiile în care sunt cuprinse. [Gen.
-iei. / < fr.
écologie, cf. gr.
oikos – casă,
logos – știintă].
ecologie (Marele dicționar de neologisme, 2000)ECOLOGÍE s. f. știință care studiază interrelațiile dintre organismele vii și mediul lor de viață. ♦ ~ socială = disciplină sociologică având ca obiect studiul relațiilor omului cu mediul său, natural și social. (< fr.
écologie)
ecologie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ECOLOGÍE (‹
fr. {i}; {s}
gr. oikos „casă, gospodărie” +
logos „studiu”)
s. f. Știință care studiază relațiile dintre organisme și ambianța lor, fie că este vorba de individ (
autoecologie, subdiviziune a
e. care urmărește relațiile individ-mediu), populație (
demecologie, subdiviziune a
e. care studiază raporturile dintre populație și ambianță) sau de o comunitate (
sinecologie, subdiviziune a
e. care cercetează relațiile biocenoză-mediu); are relații cu biochimia, cibernetica, chimia, climatologia, fizica, fiziologia, geografia, meteorologia, pedologia ș.a. Conceptul de
e. a fost formulat de E. Haeckel (1866). ◊
E. industrială studiază interacțiunea dintre ecosistemele antropologice, naturale și diferitele ramuri industriale, respectiv produșii secundari rezultați din activitatea acestora și răspândirea lor în mediu. ◊
E. mentală studiază individul uman și fenomenele lui mentale, conștiente sau inconștiente, normale sau patologice, structurate pe conștiința de sine, personalitate, în raport cu mediul de viață. ◊
E. socială = disciplină a sociologiei constituită în dec. 2 al
sec. 20, care studiază relațiile dintre om și mediul natural și social, inclusiv relațiile dintre fenomenele și instituțiile sociale și spațiile în care ele se amplasează (orașe, întreprinderi, locuințe etc.), influențele lor reciproce. ◊
Psihoecologia și e. spirituală cercetează raporturile dintre indivizii umani într-o anumită ambianță culturală.
ecologie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ecologíe s. f.,
art. ecología, g.-d. ecologíi, art. ecologíeiecologie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ECOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul relațiilor dintre organisme și ambianța lor, la nivel de individ, populație sau comunitate. [
Var.:
oecologíe s. f.] — Din
fr. écologie.