eclectism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ECLECTÍSM s. n. 1. Îmbinare mecanică, hibridă a unor puncte de vedere sau concepții eterogene sau opuse; lipsă de consecvență în convingeri, în teorii.
2. Sistem de gândire neunitar, care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire, stiluri artistice etc. ceea ce i se pare mai bun. – Din
fr. éclectisme.eclectism (Dicționar de neologisme, 1986)ECLECTÍSM s.n. 1. Îmbinare mecanică a unor idei, concepții, puncte de vedere eterogene și opuse. ♦ Neconsecvență în convingeri; starea celui eclectic.
2. (
Arhit., arte) Îmbinare necritică a unor elemente luate din stiluri diferite sau din diferitele mijloace personale de exprimare ale unor artiști consacrați. [ < fr.
éclectisme].
eclectism (Marele dicționar de neologisme, 2000)ECLECTÍSM s. n. 1. îmbinare mecanică a unor idei, concepții, puncte de vedere eterogene și opuse. ◊ lipsă de consecvență în convingeri, în teorii. 2. sistem de concepții care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire ceea ce pare mai adecvat. ◊ (arhit., arte) îmbinare necritică a unor elemente luate din stiluri diferite sau din diferitele mijloace personale de exprimare ale unor artiști consacrați. (< fr.
éclectisme)
eclectism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)eclectísm (e-clec-) s. n.eclectism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)eclectism n. sistemă filozofică care consistă în a combina ceeace pare bun în diferite doctrine.
eclectism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ECLECTÍSM s. n. 1. Îmbinare mecanică, hibridă a unor puncte de vedere ori concepții eterogene sau chiar opuse; lipsă de consecvență în convingeri, în teorii.
2. Sistem de gândire neunitar, care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire, stiluri artistice etc. ceea ce i se pare mai bun. — Din
fr. éclectisme.