echivoc - explicat in DEX

echivoc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor prin canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

echivoc (Dicționar de neologisme, 1986)
ECHIVÓC, -Ă adj. (Despre un cuvânt, o expresie) Care poate fi interpretat în mai multe feluri; ambiguu. ♦ Necuviincios. ♦ (Despre o acțiune, o purtare etc.) Îndoielnic, ambiguu, suspect. // s.n. Cuvânt, propoziție cu dublu sens, dintre care un sens este adesea obscen, grosolan; atitudine, purtare, situație neclară care are mai multe aspecte (dintre care unele sunt neplăcute). [< fr. équivoque, it. equivoco, cf. lat. aequus – egal, vox – voce].

echivoc (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ECHIVÓC, -Ă I. adj. care poate fi interpretat în mai multe feluri; neprecis, neclar, confuz. ◊ (despre atitudine, purtare etc.) îndoielnic, ambiguu, suspect. II. s. n. 1. cuvânt, propoziție cu dublu sens, dintre care unul este adesea obscen, grosolan. ◊ ambiguitate. 2. (telec.) măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor prin canale, reprezentând cantitatea de informație care rămâne netransmisă. (< fr. équivoque, lat. aequivocus)

echivoc (Dicționaru limbii românești, 1939)
*echivóc, -ócă adj. (fr. équivoque, d. lat. aequi-vocus, d. aequus, egal, și vox, voce). Cu doŭă înțelesurĭ: vorbă echivocă. Fig. Suspect: virtute echivocă. S. n., pl. urĭ. Frază cu doŭă înțelesurĭ, confuziune, situațiune ambiguă: a înlătura un echivoc. Adv. În mod echivoc.

echivoc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
echivóc¹ adj. m., pl. echivóci; f. echivócă, pl. echivóce

echivoc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
echivóc² s. n., pl. echivócuri

echivoc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
echivoc a. care poate avea un îndoit înțeles: răspuns echivoc.

echivoc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. — Din fr. équivoque, lat. aequivocus.