echitate - explicat in DEX

echitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ECHITÁTE s. f. Dreptate, nepărtinire. ♦ Cinste; omenie. – Din fr. équité, lat. aequitas, -atis.

echitate (Dicționar de neologisme, 1986)
ECHITÁTE s.f. Egalitate, dreptate, nepărtinire. ♦ Cinste; omenie. ♦ Comportare bazată pe respectarea riguros reciprocă a drepturilor și a datoriilor, pe satisfacerea în mod egal a intereselor, a drepturilor și a datoriilor fiecăruia. [Gen. -tății. / cf. fr. équité, lat. aequitas].

echitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ECHITÁTE s. f. 1. egalitate, dreptate, nepărtinire. ◊ cinste. 2. comportare bazată pe respectarea riguros reciprocă a drepturilor și a obligațiilor, pe satisfacerea în mod egal a intereselor fiecăruia. (< fr. équité, lat. aequitas)

echitate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*echitáte f. (lat. ăequitas, -átis, d. aequus, egal, echitabil. V. egal). Dreptate, justiție naturală (în opoz. cu „justiție legală”).

echitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
echitáte (dreptate, egalitate) s. f., g.-d. art. echitắții

echitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
echitate f. justiție naturală.

echitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ECHITÁTE s. f. 1. Dreptate, nepărtinire. ♦ Cinste; omenie. 2. Principiu etic și juridic care stă la baza reglementării tuturor relațiilor sociale în spiritul dreptății, egalității și justiției, al colaborării și respectului reciproc. – Din fr. équité, lat. aequitas, -atis.