eșec - explicat in DEX

eșec (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EȘÉC, eșecuri, s. n. Înfrângere, insucces, neizbândă, nereușită într-o acțiune. – Din fr. échec.

eșec (Dicționar de neologisme, 1986)
EȘÉC s.n. Nereușită, insucces, înfrângere. [< fr. échec].

eșec (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
eșéc (eșécuri), s. n. – Înfrîngere, insucces, nereușită. Fr. échec. – Der. eșua, vb., din fr. échouer.

eșec (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EȘÉC s. n. nereușită, insucces. (< fr. échec)

eșec (Dicționaru limbii românești, 1939)
*eșéc n., pl. urĭ (fr. échec, insucces, pl. échecs, jocu de șah. V. șah). Barb. Fiasco, cădere, nereușită, nesucces. A suferi un eșec, a face fiasco, a da chix. V. eșuez.

eșec (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
eșéc s. n., pl. eșécuri

eșec (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
eșec n. pagubă mare, neizbândă (= fr. echec).

eșec (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EȘÉC, eșecuri, s. n. Înfrângere, insucces, neizbândă, nereușită într-o acțiune. — Din fr. échec.