dădăceală(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) DĂDĂCEÁLĂ,dădăceli, s. f. (Fam.) Faptul de a dădăci (2). – Dădăci + suf. -eală.
dădăceală(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) dădăceálă (fam.) s. f., g.-d. art. dădăcélii; pl. dădăcéli
dădăceală(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) DĂDĂCEÁLĂ,dădăceli, s. f. (Fam.) Faptul de a dădăci (2). — Dădăci + suf -eală.