durăitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) DURĂITÚRĂ,durăituri, s. f. Durăit. [Pr.: -ră-i-] – Durăi + suf. -tură.
durăitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) durăitúră (pop.) (-ră-i-) s. f., g.-d. art. durăitúrii; pl. durăitúri
durăitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) DURĂITÚRĂ,durăituri, s. f. (Pop.) Durăit. [Pr.: -ră-i-] — Durăi + suf. -tură.