durut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DURÚT s. n. (
Pop.) Faptul de
a durea. –
V. durea.durutDURÚT, -Ă, duruți, -te, adj. (
Mold.) Care doare; dureros; îndurerat.
Adevăruri durute. Inimă durută. – V.
durea.durut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)durút (
pop.)
s. n.durut (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DURÚT s. n. (
Pop.) Faptul de
a durea. —
V. durea.