duruit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DURUÍT, duruituri, s. n. Faptul de
a durui; zgomot produs de ceva care duruie; huruit, huruitură, duruitură. –
V. durui.duruitDURUÍT, -Ă, duruiți, -te, adj. v.
DURUI. – [DEX '98]
duruit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)duruít s. n.,
pl. duruíturiduruit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DURUÍT, duruituri, s. n. Faptul de
a durui; zgomot produs de ceva care duruie; huruit, huruitură, duruitură. —
V. durui.