duriță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) DURÍȚĂ,durițe, s. f. Diminutiv al lui dură. – Dură + suf. -iță.
duriță(Dicționaru limbii românești, 1939) duríță f., pl. e (dim. d. dură). rotița pintenuluĭ.
duriță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) duríță s. f., g.-d. art. duríței; pl. duríțe
duriță(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) duriță f. V. dură.
duriță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) DURÍȚĂ,durițe, s. f. Diminutiv al lui dură. — Dură + suf. -iță.