duramen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DURAMÉN, duramenuri, s. n. Partea centrală a lemnului din trunchiul și ramurile unui arbore. – Din
fr. duramen.duramen (Dicționar de neologisme, 1986)DURAMÉN s.n. Partea centrală a trunchiului unui arbore, de culoare mai închisă și de densitate mai mare decât alburnul. [< lat. , fr.
duramen].
duramen (Marele dicționar de neologisme, 2000)DURAMÉN s. n. partea centrală a trunchiului unui arbore, cu o densitate mai mare decât alburnul. (< fr., lat.
duramen)
duramen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)duramén s. n.,
pl. duraménuriduramen (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DURAMÉN, duramenuri, s. n. Partea centrală a lemnului din trunchiul și ramurile unui arbore. — Din
fr. duramen.