duraluminiu - explicat in DEX

duraluminiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DURALUMÍNIU s. n. Aliaj al aluminiului cu cupru și cu mici cantități de magneziu, mangan și siliciu, ușor și rezistent, folosit în special la construcția avioanelor. – Dur¹ + aluminiu (după fr. duralumin).

duraluminiu (Dicționar de neologisme, 1986)
DURALUMÍNIU s.n. Aliaj de aluminiu, cupru, magneziu, mangan și siliciu, foarte rezistent și ușor, folosit în aeronautică și în construcții mecanice. [Pron. -niu, var. duralumin, duraluminium s.n. / < fr. duralumin].

duraluminiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DURALUMÍNIU s. n. aliaj de aluminiu, cupru, magneziu, mangan și siliciu, foarte rezistent și ușor; dural¹. (< fr. duralumin)

duraluminiu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
DURALUMÍNIU (‹ germ., fr.; {s} Dür[en] + germ. Aluminium „aluminiu”) s. n. Aliaj de aluminiu cu cupru și magneziu, care poate fi durificat prin călire și îmbătrânire, folosit în ind. aeronautică, la fabricarea pieselor cu greutate specifică mică și rezistență mare. A fost obținut (1809) de metalurgul german A. Wilm.

duraluminiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!duralumíniu [niu pron. nyu] (du-ra-/dur-a-) s. n., art. duralumíniul

duraluminiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DURALUMÍNIU® s. n. Aliaj al aluminiului cu cuprul și cu mici cantități de magneziu, ușor și rezistent, folosit în special la construcția avioanelor. — Dur¹ + aluminiu (după fr. duralumin).

duraluminiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
* duralumíniŭ n. Un aliaj format din aluminiŭ (93%), aramă (3%), manganez (3%) și magneziŭ (1%).