dura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÚRA1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de un lucru care se rostogolește sau se învârtește repede. ◊
Loc. adv. De-a dura = peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. ◊
Expr. Dur în jos, dur în sus sau
dur la deal, dur la vale sau
dur în car, dur în căruță sau
dur încoace, dur încolo, exprimă o mișcare continuă sau un schimb de vorbe prelungit, o ezitare, o chibzuire îndelungată. [
Var.:
dur interj.] – Onomatopee.