dura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÚRA1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de un lucru care se rostogolește sau se învârtește repede. ◊
Loc. adv. De-a dura = peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. ◊
Expr. Dur în jos, dur în sus sau
dur la deal, dur la vale sau
dur în car, dur în căruță sau
dur încoace, dur încolo, exprimă o mișcare continuă sau un schimb de vorbe prelungit, o ezitare, o chibzuire îndelungată. [
Var.:
dur interj.] – Onomatopee.
dura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DURÁ2, durez, vb. I.
Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc.
2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect).
3. A aprinde focul. –
Lat. dolare.dura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DURÁ3, pers. 3
durează, vb. I.
Intranz. 1. (Despre acțiuni în desfășurare) A ține un anumit timp, a se desfășura într-o anumită perioadă de timp. ♦ A persista, a dăinui, a se menține.
2. (Despre lucruri) A se menține (multă vreme) în stare bună; a fi trainic. – Din
fr. durer, lat. durare.dura (Dicționar de neologisme, 1986)DURÁ vb. I. tr. 1. A ține, a se desfășura un anumit timp, o anumită perioadă.
2. A dăinui, a se menține.
3. A se menține în viață, a trăi.
4. (
Despre obiecte) A fi trainic, tare, rezistent, durabil. [< fr.
durer, it., lat.
durare].
dura (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)durá (duréz, durát), vb. –
1. A ciopli lemnul. –
2. A edifica, a construi. –
Mr. dor, durari. Lat. dolāre (Cihac, I, 84; Pușcariu 560; Candrea-Dens., 524; REW 2718),
cf. alb. duruem, calabr. dulare, sp. dolar. –
Der. durătură, s. f. (surcele de cioplitură, așchii).
dura (Marele dicționar de neologisme, 2000)DURÁ vb. tr. 1. a ține, a se desfășura un anumit timp. 2. a dăinui, a persista, a fi rezistent, durabil. (< fr.
durer, lat.
durare)
dura (Dicționaru limbii românești, 1939)durá f. (turc.
durá, fascicul, legătură. V.
durez 1 și
tura 2).
Est. Temelia acoperișuluĭ uneĭ case țărăneștĭ de moda veche:
pe capele grinzilor de afară se așezaŭ costoroabele, cîte treĭ de fie-care parte a caseĭ, și formaŭ duraŭa (Șez. 36, 33).
dura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dúra1 interj.dura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)durá2 (a ~) vb.,
ind. prez. 3
dureázădura (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dura ! int. V.
dur! de-a dura, a) rostogolindu-se:
capul de-a dura săria POP.; b) numele unei hore muntenești.