duplica (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DUPLICÁ, dúplic, vb. I.
Tranz. (Rar) A face un duplicat. [
Prez. ind. și:
duplichez] – Din
fr. dupliquer.duplica (Dicționar de neologisme, 1986)DUPLICÁ vb. I. tr. (
Rar) A face un duplicat, a dubla. [P.i.
dúplic și
-chez. / < fr.
dupliquer, it., lat.
duplicare].
duplica (Marele dicționar de neologisme, 2000)DUPLICÁ vb. tr. a face un duplicat, a reproduce un document, a dubla. (< fr.
dupliquer, lat.
duplicare)
duplicà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)duplicà v. a îndoi o cantitate.
duplica (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DUPLICÁ, dúplic, vb. I.
Tranz. (Rar) A face un duplicat. [
Prez. ind. și:
duplichez] — Din
fr. dupliquer.