duoden - explicat in DEX

duoden (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DUODÉN, duodenuri s. n. Segmentul inițial al intestinului subțire. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénum, lat. duodenum [digitorum].

duoden (Dicționar de neologisme, 1986)
DUODÉN s.n. (Anat.) Prima parte a intestinului subțire. [Pron. du-o-. / < fr. duodénum, cf. lat. duodenum].

duoden (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DUODÉN¹ s. n. prima parte a intestinului subțire, între pilor și jejun. (< fr. duodénum, lat. duodenum)

duoden (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DUODEN²(O)- elem. „duoden”. (< fr. duodén/o/-, cf. lat. duodenum /digitorum/, de 1² /degete/)

duoden (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
DUODÉN (‹ fr. {i}; {s} lat. duodenum [digitorum] „de 12 [degete]”) s. n. Porțiune inițială și fixă a intestinelui subțire, care înconjură capul pancreasului, cuprinsă între pilor și unghiul duodenojejunal, a cărui mucoasă secretă fermenți și alte substanțe cu rol în digestie. În d. se varsă bila și sucul pancreatic.

duoden (Dicționaru limbii românești, 1939)
* duodén n., pl. e saŭ urĭ (lat. medical. duodenum, d. lat. duodéni, cîte 12; duodenum digitorum, de 12 degete, fiind-că duodenu e lung de vre-o 12 degete). Anat. Acea parte din intestinu supțire care vine după stomah.

duoden (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
duodén (du-o-) s. n., pl. duodénuri

duoden (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DUODÉN, duodenuri, s. n. Segmentul inițial al intestinului subțire. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénum, lat. duodenum [digitorum].