dună (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÚNĂ, dune, s. f. Formă de relief cu aspectul unor coame paralele, apărute sub acțiunea vântului în regiunile nisipoase. – Din
fr. dune.dună (Dicționar de neologisme, 1986)DÚNĂ s.f. Movilă (mică) de nisip formată de vânt în regiunile nisipoase. [< fr.
dune, it.
duna, cf. ol.
dune – colină].
dună (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dúnă (dúne), s. f. – Formă de relief cu aspectul unor coame paralele.
Fr. dune. –
Der. dunetă, s. f. (partea mai înaltă de la pupa unei nave), fin
fr. dunette.dună (Marele dicționar de neologisme, 2000)DÚNĂ s. f. îngrămădire de nisip în formă de coame paralele, în regiunile nisipoase sub acțiunea vântului. (< fr.
dune)
dună (Dicționaru limbii românești, 1939)* dúnă f., pl.
e (fr.
dune, flamand
dune, of.
duin, d. celticu
dûnn, înălțime). Grămadă de nisip strîns de vînt pe malu măriĭ orĭ pin deșerturĭ. V.
grind și
prispă.dună (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)dúnă, -e, s.f. – Plapumă umplută cu fulgi de pene; dricar. – Din magh. dunyha, germ. Daunendecke „pilotă” (Țurcanu).
dună (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dúnă s. f.,
g.-d. art. dúnei; pl. dúnedună (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÚNĂ, dune, s. f. Formă de relief cu aspectul unor coame paralele, apărute sub acțiunea vântului, situate pe țărmurile joase ale mărilor, pe cursul inferior al râurilor și în regiunile nisipoase. — Din
fr. dune.