dulceață (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DULCEÁȚĂ, dulcețuri, s. f. 1. Însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite;
p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi.
2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr.
3. Aliment extrem de gustos; bunătate.
4. Fig. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută. ◊
Loc. adv. Cu dulceață = cu drag; din toată inima. ♦ Plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire.
5. Fig. Blândețe, bunătate, duioșie. [
Pl. și:
dulceți] –
Dulce +
suf. -eață.