dulandragiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dulandragíu (dulandragíi), s. m. – Golan, haimana, derbedeu.
Tc. dolandirici (Candrea). În
Mold., rar.
dulandragiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dulandragiu m. Mold. haimana, om fără căpătâiu:
cafeneaua era locul de întâlnire a tuturor dulandragiilor. [Turc. DULANDYRYDJY, înșelător].