dulamă - explicat in DEX

dulamă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DULÁMĂ, dulame, s. f. 1. Haină țărănească lungă (și îmblănită), făcută din postav gros. ♦ Haină lungă purtată în trecut de negustori, preoți etc. 2. Haină de ceremonie purtată de domni și de boieri, făcută din stofă scumpă, adesea împodobită cu blană și cu paftale. – Din tc. dolama.

dulamă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
dulámă (duláme), s. f. – 1. Haină veche purtată de boieri și apoi de burghezie. – 2. (Olt.) Haină lungă de postav alb. – Mr. dulumă, megl. dulmă. Tc. dolama (Șeineanu, II, 163; Lokotsch 530), cf. ngr. ντουλαμᾶς, bg., sb. dolama, mag. dolmány, pol., rus. dolman. Din aceste ultime cuvinte provine dubletul dolman, s. n., cf. fr. dolman, sp. dormán.

dulamă (Dicționaru limbii românești, 1939)
dulámă f., pl. e și ămĭ (turc. dolomá, manta de ceremonie a ĭenicerilor; ngr. dolomás, sîrb. doloma, rus. pol. dolman. Cp. cu lat. dalmatica [vestis], manta cu mînecĭ lungĭ. V. dolman). Vechĭ. Un fel de redingotă de ceremonie, une-orĭ de catifea. Maĭ pe urmă, un fel de manta lungă pe care o purtaŭ negustoriĭ, preuțiĭ și lăutariĭ. Azĭ. Olt. Un fel de pardesiŭ țărănesc lung de dimie albă ornat cu ceaprazurĭ și găitane negre. V. contuș, ipingea.

dulamă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dulámă s. f., g.-d. art. dulámei; pl. duláme

dulamă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dulamă f. 1. haină boierească de paradă: dulămi cu flori de aur la piept împodobite AL.; 2. haină de aceeaș formă purtată de haiduci, de preoți și de lăutarii țigani: cuviosul Ilarie cu ceva gustare în buzunările dulamei CR.; 3. haină de dimie albă, uneori lungă până la călcâie, purtată de țărani: Vântură-țară, îmbrăcat cu dulamă veche și căciulă brumărie AL. [Turc. DOLAMÁ].

dulamă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DULÁMĂ, dulame, s. f. 1. Haină țărănească lungă (și îmblănită), făcută din postav gros. ♦ Haină lungă purtată în trecut de negustori, preoți etc. 2. Haină de ceremonie purtată de domni și de boieri, făcută din stofă scumpă, adesea împodobită cu blană și cu paftale. — Din tc. dolama.