duium (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DUIÚM s. n. Mulțime, grămadă, gloată, droaie (de ființe, obiecte, întâmplări etc.). ◊
Loc. adv. Cu duiumul = în mare număr sau cantitate; unul după celălalt. [
Pr.:
du-ium] – Din
tc. doyum.duium (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)duiúm (-muri), s. n. –
1. (Înv.) Pradă, captură. –
2. Grămadă, mulțime, cantitate mare.
Tc. doyom (Șeineanu, II, 163; Lokotsch 528).
duĭum (Dicționaru limbii românești, 1939)duĭúm n., pl.
urĭ (turc.
doĭum, pradă, belșug, saț).
Vechĭ. Mulțime de captivĭ tîrîțĭ în robie (jaf, pradă, plean). Mulțime mare în general:
duĭum de soldațĭ, de vite. Duĭumu oștiĭ, grosu armateĭ.
Azĭ. Cu duĭumu (saŭ și
duĭum, adv.) droaĭe, în număr mare:
veneau caliciĭ cu duĭumu.duium (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)duiúm s. n.duium (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)duium n. mulțime mare (de oameni sau de lucruri):
duiumul oastei NEGR.;
cu duiumul, cu grămada. [Vechiu-rom.
duium, jaf în răsboiu, mulțime de captivi târîți în robie = turc. DUYUM].
duium (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DUIÚM s. n. Mulțime, grămadă, gloată, droaie (de ființe, obiecte, întâmplări etc.). ◊
Loc. adv. Cu duiumul = în mare număr sau cantitate; unul după celălalt. [
Pr.:
du-ium] — Din
tc. doyum.