dudui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DUDUÍ, dúdui, vb. IV.
1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la
pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate).
2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.;
p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la
pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde viu și cu zgomot.
3. Tranz. (
Înv. și
reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.
dudui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)duduí (-uésc, -ít), vb. –
1. A răsuna, a bubui, a produce un zgomot sacadat. –
2. A alunga, a da afară cu zgomot. –
3. A tremura, a se înfiora, a vibra pardoseala ca urmare a bătăilor din picioare. –
Var. dudăi (numai sensul 2, în
Trans.),
durdui. Creație expresivă,
cf. dîrdîi, durui, bubui, etc. După Cihac, II, 496, în loc de
durdui, și acesta din
mag. dördülni, care la rîndul lui este tot o creație expresivă. –
Der. duduială, s. f. (zgomot sacadat);
duduit, s. n. (zgomot sacadat);
duduitură, s. f. (zgomot sacadat);
duduruz, s. m. (țărănoi, mojic);
sgudui, vb. (a scutura, a cutremura, a face să tremure), care este în locul lui *
sdudui, cu
s- expresiv,
cf. (s)fărîma (cuvîntul se consideră în general de origine necunoscută; în legătură cu
scotoci după Cihac, II, 343, și cu gepid.
*skudojan, germ. schütten, după Scriban; ambele ipoteze sînt neverosimile);
sguduială, s. f. (scuturătură);
sguduit, s. n. (scuturătură);
sguduitură, s. f. (scuturătură);
sguduitor, adj. (care înfioară).
dudui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)duduí (a ~) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. dúdui, 3
dúduie, imperf. 3
sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2
sg. să dúdui, 3
să dúduiedudui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DUDUÍ, dúdui, vb. IV.
1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate).
2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.;
p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot.
3. Tranz. (
Înv. și
reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. — Formație onomatopeică.
duduì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)duduì v.
1. a răsuna cu sgomot:
umbla de duduia casa; 2. a văjăi (de vânt), a clocoti (de cascade). [Onomatopee].
duduĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)dúduĭ, a-
í v. intr. (imit. înrudit cu ung.
dödögni, dödörögni, a bufni, a face gură,
dudulni, a striga ca pupăza. V.
durduĭ). Răsun înfundat:
mașina duduĭa de mult foc; acest on e așa de greŭ, în cît duduĭe pămîntu cînd merge! V. tr.
Olt. Trans. Munt. Alung, expulsez. – În Olt. și
dúdăĭ. V.
dupăĭ.