dubălar(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) DUBĂLÁR,dubălari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Dub(e)ală + suf. -ar.
dubălar(Dicționaru limbii românești, 1939) dubălár m. Mold. Tăbăcar.
dubălar(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) dubălár (reg.) s. m., pl. dubălári
dubălar(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) dubălar m. argăsitor, tabac.
dubălar(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) DUBĂLÁR,dubălari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. — Dubală + suf. -ar.