dubă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÚBĂ1, dube, s. f. Autodubă. ♦ Vehicul închis, prevăzut cu ferestruici și gratii, cu care se transportă deținuții. ♦
Fig. Pușcărie, temniță. –
Cf. scr. dubak.dubă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÚBĂ2, dube, s. f. 1. Luntre mică de pescuit (în lacuri), construită dintr-un trunchi de copac scobit.
2. Putină îngropată în pământ sau groapă căptușită cu lemn, în care se pun pieile de tăbăcit împreună cu tananții. –
Cf. ucr. dub „stejar, luntre”,
rus. dubka „șalupă de stejar”.
dubă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dúbă (dúbe), s. f. –
1. Ambarcație, luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit. –
2. Ciubăr de lemn. –
3. (
Trans.) Vas pentru fructe, din coajă de cireș. –
4. Pușcărie, temniță. –
5. Vehicul închis, cu gratii, cu care se transportă deținuții. –
6. (
Trans.) Instrument muzical rustic.
Sl. dyba „trunchi” (Cihac, II, 95),
cf. rut.,
rus. dub „stejar; luntre”,
sb. dubak „dubă, vehicul”. Pentru evoluția semantică,
cf. drîng; la sensul de „temniță” s-a ajuns plecîndu-se de la butucul de care erau legați, deținuții,
pol. dyby (
cf. Bogrea,
Dacor., I, 263), sau
sl. dyba, de unde
dibă, s. f. (butuc).
Cf. dîmb, dumbravă. Der. dubăi, vb. (
Trans., a cînta la
dubă);
dubas, s. n. (
Mold., barcă pescărească; ponton), din
rus. dubas, cf. tc. duba „ponton”;
dubăsar, s. m. (
Mold., pontonier).
dubă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)dubă, dube s. f. 1. vehicul special pentru transportarea deținuților
2. închisoare
dubă (Dicționaru limbii românești, 1939)dúbă f., pl.
e (rus.
dúbka, șalupă de stejar; sîrb.
dúbak, dubă de dus arestațiĭ. V.
dubesc și
odobaĭe). Un fel de luntre pescărească cu capetele ridicate ca la gondolă (V.
lotcă). Corabie:
patru dube cu tunurĭ, șeĭcĭ și caice pline cu Turcĭ. (Olt. Amintirile col. Solomon, Vălenĭ, 1910, 38-41).
Mold. Cadă în care se scurge rachĭu. Cadă foarte mare pusă în pămînt în care se pun peile la dubit. Un fel de scoc vertical înalt de vre-o opt metrĭ care servește ca rezervoriŭ de apă la ferestrăĭe (V.
slaĭ). Trăsură închisă de dus deținuțiĭ (V.
dibă 2).
A turna la dubă, a pune la închisoare.
Trans. Piŭă în care se bate postavu (dîrstă).
Trans. Buhaĭ cu care umblă băĭețiĭ în ultima zi a anuluĭ.
dubă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dúbă s. f.,
g.-d. art. dúbei; pl. dúbedubă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dubă f.
1. luntre ușoară, ascuțită și ridicată, întrebuințată pe Dunăre mai ales de pescarii lipoveni:
duba se numește și lotcă; 2. car de pușcărie:
dubele penitenciarului; 3. fam. închisoare:
a fost pus la dubă; 4. pl. Tr. piuă în care se bate postavul;
5. Tr. coș cilindric din scoarța de cireș (de adunat cireșe). [Rut. DUB, luntre (din slav.
donbŭ, arbore): duba primitivă a pescarilor era făcută dintr’un trunchiu scobit].
dubă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DUBĂ1, dube, s. f. Autodubă. ♦ Vehicul închis, prevăzut cu ferestruici și gratii, cu care se transportă deținuții. ♦
Fig. Pușcărie, temniță. —
Cf. sb. dubak.dubă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÚBĂ2, dube, s. f. 1. Luntre mică de pescuit (în lacuri), construită dinfr-un trunchi de copac scobit.
2. Putină îngropată în pământ sau groapă căptușită cu lemn, în care se pun pieile la tăbăcit împreună cu tananții. —
Cf. ucr. dub „stejar, luntre”,
rus. dubka „șalupă de stejar”.