dușcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÚȘCĂ, duște, s. f. Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate bea dintr-o singură înghițitură. ◊
Expr. A da (de) dușcă = a bea dintr-o singură înghițitură sau fără să se oprească. – Din
scr. dušak (
gen. duška).dușcă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dúșcă (-ște), s. f. – Înghițitură, sorbitură.
Sl.,
cf.,
sb. za dušak „fără să respire”,
slov.
dušek, ceh. duškem, pol. duszkiem, rus. duška „răgaz” (Cihac, II, 104; Conev 91).
Cf. duh. Din aceeași familie face parte
dușnic, s. n. (
Olt., răsuflătoare, valvulă; fumar), din
bg.,
sb. dušnik (Candrea; Conev 63).
dușcă (Dicționaru limbii românești, 1939)dúșcă f., pl.
ște și
ștĭ (vsl.
*duška, d.
duhŭ, duh,
duša, suflare; rus.
duška, supapă, răsuflătoare; sîrb.
za dušak, dintr’o suflare).
Fam. Înghițitură, sorbitură:
o dușcă de vin, a băut tot paharu dintr’o dușcă. De dușcă, dintr’o singură răsuflare (bînd), pe nerăsuflate. V.
suflet.dușcă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)dúșcă, duște, s.f. – Cantitate de băutură care se poate bea dintr-o singură înghițitură. – Din srb. za dušak „fără să respire„, rus. duška „răgaz” (DER).
dușcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!dúșcă s. f.,
g.-d. art. dúștii; pl. duștidușcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dușcă f. înghițire, sorbitură:
trase câte o dușcă de rachiu CR. [Slovean DUȘEK (DUȘKA), suflare].
dușcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÚȘCĂ, duști, s. f. Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate bea dintr-o singură înghițitură. ◊
Expr. A da (de) dușcă = a bea dintr-o singură înghițitură sau fără să se oprească. — Din
sb. dušak (
gen. duška).