duioșie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DUIOȘÍE, duioșii, s. f. 1. Simțire gingașă, delicată, pornită din inimă; gingășie.
2. Melancolie, tristețe, jale. [
Pr.:
-du-io-] –
Duios +
suf. -ie.duĭoșie (Dicționaru limbii românești, 1939)duĭoșíe f. (d.
duĭos). Blîndeță, ĭubire. Delicateță, gingășie.
duioșie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)duioșíe s. f.,
art. duioșía, g.-d. art. duioșíei; pl. duioșíi, art. duioșíileduioșie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)duioșie f. sentiment de gingașă iubire.
duioșie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DUIOȘÍE, duioșii, s. f. 1. Simțire gingașă, delicată, pornită din inimă; gingășie.
2. Melancolie, tristețe, jale. [
Pr.:
du-io-] —
Duios +
suf. -ie.