drăgănele (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DRĂGĂNÉLE s. f. pl. I. (
Pop.) Grații, nuri, farmec.
II. Varietate de cireșe pietroase. – Din
scr. draganela, draganlija.drăgănele (Dicționaru limbii românești, 1939)drăgănéle f. pl. (d.
drag).
Fam. Farmec, grațiĭ, nurĭ:
vorbă cu drăgănele. Un fel de cireșe petroase, marĭ și frumoase:
drăgănele de Piteștĭ. V.
mocru, moacră.drăgănele (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)drăgănéle (
pop.)
s. f. pl.,
art. drăgănéleledrăgănele (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)drăgănele f. pl.
1. (cireșe), varietate de cireșe pietroase;
2. farmec:
la graiu cu drăgănele POP.
drăgănele (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DRĂGĂNÉLE s. f. pl. I. (Pop.) Grații, nuri, farmec.
II. Varietate de cireșe pietroase. — Din
sb. draganela, draganlija.