drăgaică - explicat in DEX

drăgaică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DRĂGÁICĂ, drăgaice, s. f. I. 1. Sărbătoare populară închinată coacerii holdelor (la 24 iunie); Sânziene. 2. Dans popular, jucat mai ales la Drăgaică (I 1); melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A sări (sau a juca) drăgaica = a sări ca un nebun, a fi neastâmpărat. ♦ Fiecare din fetele care (îmbrăcate bărbătește) execută acest dans. 3. Târg care se ține la 24 iunie; p. gener. târg. 4. (La pl.) Zâne rele despre care se crede că ar sluți pe oameni; iele. II. Plantă erbacee cu fructe lungi și înguste și cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; sânziană (Galium verum) – Din bg. dragaika.

drăgaică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!drăgáică (persoană, târg, plantă) (-gai-) s. f., g-d. art. drăgáicei; pl. drăgáice

drăgaică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
drăgaică f. 1. ziua nașterii sf. Ioan Botezătorul (24 Iunie): la Drăgaică se țin bâlciurile din Buzău și Mizil; 2. numele celei mai frumoase dintre fetele țărance aleasă la această sărbătoare și hora plină de vioiciune jucată de acele fete; 3. plantă cu florile galbene aurii și plăcut mirositoare, din care se fac buchete în ziua de Drăgaică: ele se pun la ferestre, la poartă și chiar pe case ca aducătoare de noroc și ca prezervativ în contra relelor (Gallium verum). [Derivat din dragă: în Muntenia: drăgaică, în Moldova sânziene (v. această vorbă)].

drăgaică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DRĂGÁICĂ, (I 3, 4, 5, II) drăgaice, s. f. I. 1. Sărbătoare populară închinată coacerii holdelor (la 24 iunie); Sânziene. 2. (Art.) Dans popular jucat mai ales la Drăgaică (I 1); melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A sări (sau a juca) drăgaica = a sări ca un nebun, a fi neastâmpărat. 3. Fiecare dintre fetele care (îmbrăcate bărbătește) execută drăgaica (2). 4. Târg care se ține la 24 iunie; p. gener. târg. 5. (La pl.) Zâne rele despre care se crede că i-ar sluți pe oameni; iele. II. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; sânziană (Galium verum). — Din bg. dragaika.

drăgaĭcă (Dicționaru limbii românești, 1939)
drăgáĭcă f. pl. (est) aĭce și (vest) ăĭcĭ (bg. dragaĭka). Epitetu celeĭ maĭ frumoase fete alese la o horă cîmpenească (est). Horă jucată de fete cu această ocaziune. Sînziene, numele sărbătoriĭ nașteriĭ sfîntuluĭ Ion Botezătorul (24 Iuniŭ), cînd se ține bîlcĭ, la Buzăŭ, la Mizil și aiurea și se obișnuĭește a se expune hainele de ĭarnă la aer și a se presăra în ele drăgaĭcă (plantă) ca să le ferească de moliĭ. Un fel de zînă rea (V. rusalie). O plantă rubiacee cu florĭ galbene auriĭ care se poartă la 24 Iuniŭ (galium verum). – În vest: la, în Drăgaĭcă, al Drăgăĭciĭ, în est la, în Drăgaĭcă, al Drăgăĭciĭ (pop. Dra-).