drăcie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DRĂCÍE, drăcii, s. f. 1. Ștrengărie, poznă, năzbâtie; drăcovenie, drăcărie.
2. Faptă rea; blestemăție. ◊
Expr. Ei, drăcie! sau
ei, drăcia dracului! exclamație de surpriză și de nemulțumire.
3. Minunăție, ciudățenie.
4. Vrăjitorie, farmec. –
Drac +
suf. -ie.drăcie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)drăcie, drăcii s. f. (pop.) 1. ștrengărie, poznă
2. ciudățenie
drăcie (Dicționaru limbii românești, 1939)drăcíe #f.#
#Fam.# Faptă drăcească. Comédie, poznă:
lăsați-vă de drăciĭ, măĭ băĭețĭ! Unealtă saŭ mașină cĭudată:
ce drăcie e asta? Eĭ drăcia (saŭ
comedia)
draculuĭ, exclamațiune de mirare și nemulțămire:
Eĭ, drăcia draculuĭ! Dar ce maĭ vreĭ acum?drăcie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)drăcíe s. f.,
art. drăcía, g.-d. art. drăcíei; pl. drăcíi, art. drăcíiledrăcie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)drăcie f.
1. faptă drăcească;
2. cuget rău, uneltire ascunsă.
drăcie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DRĂCÍE, drăcii, s. f. 1. Ștrengărie, poznă, năzbâtie; drăcovenie, drăcărie.
2. Faptă rea; blestemăție. ◊
Expr. Ei, drăcie! sau
ei, drăcia dracului! exclamație de surpriză și de nemulțumire.
3. Minunăție, ciudățenie.
4. Vrăjitorie, farmec. —
Drac +
suf. -ie.