drupă - explicat in DEX

drupă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
DRÚPĂ, drupe, s. f. Tip de fruct cărnos și zemos cu un singur sâmbure (ca vișina, piersica, pruna etc.). – Fr. drupe (lat. lit. drupa)

drupă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DRÚPĂ, drupe, s. f. Tip de fruct cu mezocarpul cărnos (și zemos) și cu endocarpul format dintr-un singur sâmbure. – Din fr. drupe, lat. drupa.

drupă (Dicționar de neologisme, 1986)
DRÚPĂ s.f. Tip de fruct cărnos și zemos care are un singur sâmbure. [Cf. fr. drupe, lat. drupa – măslină].

drupă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DRÚPĂ s. f. fruct indehiscent cărnos și zemos, cu un singur sâmbure. (< fr. drupe, lat. drupa)

drupă (Dicționaru limbii românești, 1939)
* drúpă f., pl. e (lat. drupa, d. vgr. drypetés, care cade de copt ce e, vorbind de măsline, d. drys, arbore, și pépto, coc). Bot. Fruct cărnos cu un singur sîmbure, ca pruna, zarzăra, cireașa.

drupă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
drúpă s. f., g.-d. art. drúpei; pl. drúpe

drupă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
drupă f. Bot. fruct cărnos cu un singur sâmbure: pruna, piersica.

drupă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DRÚPĂ, drupe, s. f. Tip de fruct cu mezocarpul cărnos (și zemos) și cu endocarpul format dintr-un singur sâmbure. — Din fr. drupe, lat. drupa.