drumui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV.
1. Tranz. (
Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă.
2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. –
Drum +
suf. -ui.drumui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)drumuí (a ~) (rar)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. drumuiésc, imperf. 3
sg. drumuiá; conj. prez. 3
să drumuiáscădrumui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV.
1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă.
2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. —
Drum +
suf. -ui.