drum - explicat in DEX

drum (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DRUM, drumuri, s. n. 1. Cale de comunicație terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă și continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat. ◊ Drumul mare = șosea de mare circulație, care leagă localități principale. Hoț (sau tâlhar) de drumul mare = hoț care atacă oamenii în drum spre a-i jefui. Drum-de-fier = cale ferată. ◊ Loc. adv. Peste drum = în față, vizavi. În drum = în mijlocul drumului; în calea drumeților; în văzul tuturor. Pe toate drumurile = peste tot, pretutindeni. ◊ Expr. A pune pe cineva pe drumuri = a face pe cineva să meargă mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. A bate (sau a ține, a păzi) drumul (sau drumurile) sau a umbla (sau a fi, a sta) pe drumuri = a umbla de colo-colo, fără rost, a umbla haimana. A fi de pe drumuri = a fi fără familie, fără locuință stabilă, fără rost în viață. A rămâne (sau a ajunge etc.) pe drumuri = a rămâne fără adăpost, fără slujbă, fără mijloace de trai; a sărăci, a scăpăta. A lăsa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe drum (sau pe drumuri) = a da (pe cineva) afară din casă sau din serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului; a sărăci (pe cineva). A aduna pe cineva de pe drumuri = a da cuiva adăpost, a pune pe cineva sub ocrotire. Pe drum = gata să vină, să sosească, să apară, să se nască. A sta (sau a se pune etc.) în drumul cuiva sau a-i sta cuiva în drum = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă o treabă etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A se da din drumul cuiva = a se da la o parte, a face cuiva loc să treacă; a înceta să mai împiedice pe cineva în acțiunile sale. A-și face (sau a-și găsi, a-și croi) (un) drum (nou) în viață = a începe o (nouă) carieră, un nou fel de viață, a-și găsi un rost; a reuși. A-și face drum = a) a înainta (prin eforturi) într-o mulțime; b) a se abate din cale spre a se duce undeva sau la cineva. A apuca (sau a lua) alt drum = a se ocupa de altceva, a se iniția în alt domeniu. A ieși cuiva în drum = a întâmpina pe cineva. A da drumul (cuiva sau la ceva) = a) a lăsa din mână; b) a lăsa sau a reda libertatea cuiva; a permite cuiva să intre sau să iasă; c) a desface o cusătură, un tiv (pentru a lărgi sau a lungi o haină). A-și da drumul = a) a se lăsa în jos, a coborî; a se avânta; b) a începe să povestească, să facă destăinuiri; c) a izbucni (într-o avalanșă de vorbe, în țipete, plâns etc.). ♦ Parcurs; rută, itinerar; traseu, cursă (parcurse de cineva sau de ceva). Drumul Oltului. Drum maritim. 2. Călătorie. ◊ Ultimul drum = drumul pe care este condus un mort la groapă. ◊ Expr. A-și căuta (sau a-și vedea) de drum = a) a-și continua călătoria, a merge mai departe; b) a nu se amesteca în treburile altuia. Drum bun! urare adresată cuiva care pleacă într-o călătorie. 3. Traiectorie. – Din sl. drumŭ. Cf. bg., scr. drum.

drum (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
drum (drúmuri), s. n. – 1. Cale de comunicație terestră, stradă, șosea. – 2. Călătorie, traseu, parcurs. – Megl. drum. Gr. δρόμος, direct (cf. sicil. drom, calabr. dromu) sau prin intermediul sl. drumŭ (cf. bg., sb., cr. drum, alb. dhrom). Filiera sl. era general admisă (Miklosich, Fremdw., 8; Tiktin; Conev 81; Sandfeld 29; Pușcariu, Dacor., VIII, 283) și pare posibilă, fără a fi necesară (cf. Murnu 19; Diculescu, Elementele, 420; Pușcariu, Lr., 260; Rosetti, II, 67). Cuvîntul sl. este rar astăzi (Vasmer, Gr., 54). Vocalismul din rom. s-ar putea explica prin forma ionică δροῦμος (Diculescu). Der. drumar, s. m. (Trans., călător, drumeț); drumaș, s. m.; drumător, s. m. (Trans., drumeț); drumeag (var. drumeac), s. n. (cărare); drumeț, s. m. (Munt., călător); drumeție, s. f. (călătorie, excursie); îndruma, vb. (a arăta drumul, a conduce; a călăuzi, a sfătui; refl., a se îndrepta, a o lua spre); îndrumător, adj. (care îndrumă; indicator). Țig. sp. cunoaște dubletele drom, direct din ngr., și drum, din rom. (Besses 70).

drum (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DRUM DRĂM/ s. n. (muz.) tobă, baterie. (< engl. drum)

drum (Dicționaru limbii românești, 1939)
drum n., pl. urĭ (gr. dial. drúmos, ngr. și vgr. drómos, loc de alergare, de unde și alb. drom, vsl. drumŭ, bg. sîrb. drum. V. dîrmon, dromedar, ipo-, pro- și velo-drom). Cale, stradă: am ĭeșit la drum să văd ce e. Cale afară din oraș: pe drumu care duce la Vasluĭ. Călătorie: am făcut un drum lung. Hoțĭ de drumu mare, tîlharĭ vajnicĭ. Drum bătut, drum frecŭentat (șleah). Crucea drumuluĭ, răscruce, răspântie. A fi tot pe drum saŭ drumurĭ, a fi continuŭ în călătorie. A rămînea pe drumurĭ, a rămînea muritor de foame. Caută-țĭ (orĭ vezi-țĭ) de drum! du-te și nu te interesa de alțiĭ. A da drumu 1), a lăsa liber: a da drumu lacrimilor; 2) a congedia din serviciŭ. A-țĭ da drumu în jos, a te lăsa în jos (pe funie orĭ aruncîndu-te). Luă baniĭ și pe aicĭ țĭ-e drumu, luă baniĭ și dispăru. A o întinde la drum, a continua drumu. A te prepara de drum, a te prepara de călătorie. Drum de fer, cale ferată, drum cu șine de fer pe care trec vagoane trase de locomotivă. Drum bun! mergĭ sănătos!

drum (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
drum s. n., pl. drúmuri

drum (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
drum n. 1. depărtare dela un punct la altul; drumul robilor, calea lactee (numită astfel fiindcă ar fi servit de călăuză robilor scăpați din mâinile Tătarilor); 2. călătorie: drum bun ! 3. a da drumul, a lăsa să plece, a slobozi: am dat drumul argatului, câinilor; 4. cale de comunicațiune: drumuri județene, comunale. [Gr. bizantin DRÓMOS].

drum (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DRUM, drumuri, s. n. 1. Cale de comunicație terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă și continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat. ◊ Drumul mare = șosea de mare circulație, care leagă localități principale. Hoț (sau tâlhar) de drumul mare = hoț care atacă oamenii în drum spre a-i jefui. Drum-de-fier = cale ferată. ◊ Loc. adv. Peste drum = în față, vizavi. În drum = în mijlocul circulației; în calea tuturor; în văzul tuturor. Pe toate drumurile = peste tot, pretutindeni. ◊ Expr. A pune pe cineva pe drumuri = a face pe cineva să meargă mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. A bate (sau a ține, a păzi) drumul (sau drumurile) sau a umbla (sau a fi, a sta) pe drumuri = a umbla de colo-colo, fără rost, a umbla haimana. A fi de pe drumuri = a fi fără familie, fără locuință stabilă, fără rost în viață. A rămâne (sau a ajunge etc.) pe drumuri = a rămâne fără adăpost, fără slujbă, fără mijloace de trai; a sărăci, a scăpata. A lăsa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe drum (sau pe drumuri) = a da (pe cineva) afară din casă sau din serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului; a sărăci (pe cineva). A aduna pe cineva de pe drumuri = a adăposti, a ocroti pe cineva. Pe drum = gata să vină, să sosească, să apară, să se nască. A sta (sau a se pune etc.) în drumul cuiva sau a-i sta cuiva în drum = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă o treabă etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A se da din drumul cuiva = a se da la o parte, a face cuiva loc să treacă; a înceta să mai împiedice pe cineva în acțiunile sale. A-și face (sau a-și găsi, a-și croi) (un) drum (nou) în viață = a începe o (nouă) carieră, un nou fel de viață, a-și găsi un rost; a reuși. A-și face drum = a) a înainta (prin eforturi) într-o mulțime; b) a se abate din cale spre a se duce undeva sau la cineva. A apuca (sau a lua) alt drum = a se ocupa de altceva, a se iniția în alt domeniu. A ieși cuiva în drum = a întâmpina pe cineva. A da drumul (cuiva sau la ceva) = a) a lăsa din mână; b) a lăsa sau a reda libertatea cuiva; a permite cuiva să intre sau să iasă; c) a desface o cusătură, un tiv (pentru a lărgi sau a lungi o haină). A-și da drumul = a) a se lăsa în jos, a coborî; a se avânta; b) a începe să povestească, să facă destăinuiri; c) a izbucni (într-o avalanșă de vorbe, în țipete, plâns etc.). ♦ Parcurs; rută, itinerar; traseu, cursă (parcurse de cineva sau de ceva). Drumul Oltului. Drum maritim. 2. Călătorie. ◊ Ultimul drum = drumul pe care este condus un mort la groapă. ◊ Expr. A-și căuta (sau a-și vedea) de drum = a) a-și continua călătoria, a merge mai departe; b) a nu se amesteca în treburile altuia. Drum bun! urare adresată cuiva care pleacă într-o călătorie. 3. Traiectorie. — Din sl. drumŭ. Cf. bg., sb. drum.