drug - explicat in DEX

drug (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (în lucrări de construcții). ♦ (Înv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline. – Din scr. drug.

drug (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
drug (-gi), s. m. – 1. Par, bîtă, bară. – 2. Loitre de car. – 3. Bîrnă în general. – 4. Știulete de porumb. – Var. (Mold.) druc. Sl. drǫgŭ, probabil prin intermediul v. sb. și sb. drug (Cihac, II, 102; Skok 68), cf. drîng, var. din rut. druk. – Der. drugă, s. f. (băț; fus; fir tors; știulete de porumb), cf. sb. druga, bg. deruga (› mr., megl. drugà, ngr. δροῦγα, alb. drugë); dîrg, s. m. (ciocan de lemn folosit de zidari); drughineață, s. f. (Mold., băț); drugălău, s. m. (Munt., știulete); drugăleață, s. f. (fus); drughineață, s. f. (Mold., băț, par); drăgare, s. f. (grinda principală); îndruga, vb. (a țese urzeala; a țese gros; a vorbi prea mult, a pălăvrăgi); îndrugătură, s. f. (cantitate de lînă toarsă).

drug (Dicționaru limbii românești, 1939)
drug m. (sîrb. drug, prăjină, druga, fus, bg. drŭg, prăjină, rut. sîrb. dial. druk, d. vsl. drongŭ, cĭomag; ung. dorong, dorîngă, prăjină. V. drugă, droșcă). Bară, prăjină de metal (maĭ rar de lemn). Drug de aur, aur neprefăcut încă în banĭ. – Și druc. A te ținea druc de cineva, a te ținea lipcă de el, a nu-l maĭ slăbĭ. V. manelă și ștangă.

drug (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
drug¹ (bară, parte a războiului de țesut) s. m., pl. drugi

drug (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
drug² (broderie) s. n., pl. drúguri

drug (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
drug n. 1. bucată lungă și îngustă de lemn sau de fier; 2. stinghie cu care s’apasă teascul; 3. pl. lemnele cele groase ce alcătuesc trupul răsboiului de țesut. [Rut. DRUG, prăjină].

drug (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (în lucrări de construcții). ♦ (Înv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline. — Din sb. drug.