drușcă - explicat in DEX

drușcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la ceremonia nunții. – Din ucr. družka.

drușcă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la nuntă. [Pl. și: drușce] – Ucr. družka.

drușcă (Dicționaru limbii românești, 1939)
drúșcă f., pl. ște (vsl. družĭka, amică, d. drugŭ, amic; ruz. družka, amicu mireluĭ. V. drujbă). Mold. Trans. Asistenta mireseĭ la cununie la țară, ca domnișoara de onoare la oraș (Rebr. 287 și 289). V. sfașcă, vătăjiță, vornicească.

drușcă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
drúșcă, druște, s.f. – Fată, de obicei aleasă dintre surorile sau verele miresei, având atribuții la ceremonia nunții: „Când s-o zărit zorile, / Sosâtu-i-o druștele” (Bârlea 1924 I: 108); „Tăt stelele, / Druștele, / Cácele mi-s verele” (Țiplea 1906: 417); „Druștele-s doauă; ele cos steagul mirelui și împletesc cununa miresei; tot ele fac colacul pentru mireasă” (Papahagi 1925: 318). – Din ucr. družka (< sl. družika, „prietenă„).

drușcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
drúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. drúștei; pl. drúște

drușcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
drușcă f. prietena miresei care o întovărășește și asistă la cununie: după ei venea car mare cu druștele POP. [Rus. DRUJKA].

drușcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la ceremonia nunții. — Din ucr. družka.