drog - explicat in DEX

drog (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DROG¹, droguri, s. n. 1. Substanță de origine vegetală, animală sau minerală care se întrebuințează la prepararea unor medicamente și ca stupefiant. 2. (Fam.) Medicament. – Din fr. drogue.

drog (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DROG² subst. Numele a două plante: a) arbust cu flori gălbui solitare, care crește prin locuri pietroase și aride (Genista albida); b) plantă târâtoare din familia leguminoaselor, care crește prin pășuni montane (Genista oligosperma). – Et. nec.

drog (Dicționar de neologisme, 1986)
DROG s.n. Substanță folosită la prepararea produselor farmaceutice. ♦ (Adesea peior.) Medicament. [< fr. drogue, cf. it. droga].

drog (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
drog (dróguri), s. n. – Stupefiant. Fr. drogue. – Der. drogherie, s. f., din fr. droguerie; droghist, s. m., din fr. droguiste; droga, vb. (a administra droguri).

drog (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DROG s. n. 1. substanță toxică medicamentoasă folosită la prepararea produselor farmaceutice. 2. stupefiant. (< fr. drogue)

drog (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) drog și drob m. (rus. drok, o plantă, genista tinctoria). Grozamă, mălin, un copăcel din familia salcîmuluĭ (cýtisus [albus, hirsútus, falcátus, nigricans ș.a.]). Jolteală, șoldeală, alt copăcel, din aceĭașĭ familie (genista tinctória, care sefvește la colorat în galben, și genista álbida [sagittális ș.a.]). Altă plantă cruciferă, cu florĭ micĭ galbene auriĭ (néslea paniculáta). Altă plantă cruciferă cu flori galbene, ale căreĭ foĭ daŭ un albastru maĭ frumos de cît al indiguluĭ (isatis tinctoria).

drog (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
drog s. n., pl. dróguri

drog (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
drog n. numele tuturor substanțelor întrebuințate de farmaciști, chimiști, boiangii (= fr. drogue).

drog (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DROG¹, droguri, s. n. 1. Substanță de origine vegetală, animală sau minerală care se întrebuințează la prepararea unor medicamente și ca stupefiant. 2. (Fam.) Medicament. — Din fr. drogue.

drog (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DROG² subst. Numele a două plante: a) arbust cu flori gălbui solitare, care crește prin locuri pietroase și aride (Genista albida), b) plantă târâtoare din familia leguminoaselor, care crește prin pășuni montane (Genista oligosperma). — Et. nec.