drobiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DROBÍȚĂ, drobițe, s. f. Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, ale cărui ramuri, fierte în apă, dau o culoare galbenă, folosită la vopsit
(Genista tinctoria). –
Drob2 +
suf. -iță.drobiță (Dicționaru limbii românești, 1939)drobíță f., pl.
e. Drob (plantă).
drobiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dróbiță s. f.,
g.-d. art. dróbiței; pl. dróbițedrobiță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)drobiță f. mic arbust cu florile galbene, întrebuințate de boiangii
(Genista tinctoria). [Dela
drob, bulgăre, după modul de preparare al tincturei: bulgării cât pumnul se sdrobesc cu ciocane într’o pulbere groasă].
drobiță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DROBÍȚĂ, drobițe, s. f. Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, ale cărui ramuri, fierte în apă, dau o culoare galbenă, folosită la vopsit
(Genista tinctoria). —
Drob2 +
suf. -iță.