droaĭe - explicat in DEX

droaie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DROÁIE s. f. Mulțime, ceată mare de oameni sau de animale. ◊ Loc. adv. Cu droaia = în număr mare, cu grămada. ♦ P. gener. Mulțime, grămadă, număr mare (din ceva). ♦ (Adverbial) În mare număr. [Pr.: droa-ie] – Cf. alb. droe, droje.

droaie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
droáie s. f. – Mulțime, gloată. Origine necunoscută. Cihac, I, 250 (urmat de Körting 9120) pleca de la o var. sdroaie, puțin frecventă, pe care o derivă de la lat. strues; în vreme ce Cihac, II, 656, pleacă de la ngr. δρούγγος „gloată”; însă nici unul din aceste etimoane nu pare posibil (cf. împotrivă, Densusianu, Rom., XXXIII, 285). S-a indicat de asemenea ca etimon alb. droe „spaimă” (Scriban; Rosetti, II, 115), folosit ca în expresia o groază de „o mulțime de”. Această ipoteză este destul de seducătoare; însă în rom. nu există nici o urmă a unui droaie „spaimă”; iar pe de altă parte nu cunoaștem istoria cuvîntului alb. Este mai curînd vorba de un der. de la sl. (bg., sb.) roi „roi de albine”, cf. roi, din sl. rojiti „tundere”, de ex. de la un podŭrojiti „subtundere”, cf. sb. zarojiti se „a prinde un roi”.

droaie (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
droáie, adv. – În număr mare. – Cuvânt autohton, cf. alb. droe „groază” (Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).

droaie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
droáie (fam.) s. f., art. droáia, g.-d. art. droáiei

droaie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
droaie f. 1. ceată: o droaie de copii; 2. grămadă: vărsând droaie de lacrimi. [Origină necunoscută].

droaie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DROÁIE s. f. (Fam.) Mulțime, ceată mare de oameni sau de animale. ◊ Loc. adv. Cu droaia = în număr mare, cu grămada. ♦ P. gener. Mulțime, grămadă, număr mare (din ceva). ♦ (Adverbial) în mare număr. [Pr.: droa-ie] — Cf. alb. droe, droje.

droaĭe (Dicționaru limbii românești, 1939)
droáĭe f., pl. droĭ (alb. droe, frică, precum și din groază s’a dezvoltat aceĭași ideĭe: o groază de banĭ, o mulțime de banĭ). Cîrd, mulțime: o droaĭe de scatiĭ, de copiĭ, de samsarĭ, (fig.) de ideĭ. Și duroaĭe (Prah.). – În Trans. droaĭe, targă.