dribla (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DRIBLÁ, driblez, vb. I.
Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦
Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦
P. gener. (
Fam.) A păcăli, a înșela. – Din
fr. dribbler.dribla (Dicționar de neologisme, 1986)DRIBLÁ vb. I. intr. (
Sport) A conduce mingea cu abilitate, având un adversar care stă în cale. [< fr.
dribbler, cf. engl.
dribble].
dribla (Marele dicționar de neologisme, 2000)DRIBLÁ vb. I. intr. a conduce mingea cu abilitate, executând lovituri scurte cu piciorul (la fotbal), cu mâna (la handbal, baschet), sau cu crosa (la hochei), cu mișcări înșelătoare, pentru a putea evita adversarul. II. tr. a-și înșela, a-și depăși adversarul. ◊ (p. ext.; fam.) a păcăli, a-și înșela (< fr.
dribbler, engl.
dribble)
dribla (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)driblá (a ~) (dri-bla) vb.,
ind. prez. 3
dribleázădribla (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DRIBLÁ, driblez, vb. I.
Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦
Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦
P. gener. (
Fam.) A păcăli, a înșela. — Din
fr. dribler.