drișcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DRÍȘCĂ, driște, s. f. Unealtă a zidarului cu care se netezește tencuiala, mortarul, betonul. – Din
bg. drăžka.drișcă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dríșcă (dríște), s. f. – Mistrie.
Sb. drska, bg. drăzka „manivelă” (Candrea; Scriban). –
Der. drișcui, vb. (a umple sau a netezi cu mistria).
drișcă (Dicționaru limbii românești, 1939)dríșcă f., pl.
ște și
ștĭ (bg.
drŭžka, mîner; sîrb.
drška, mîner).
Vest. Mala, netezitoare, unealtă de lemn cu care zidaru netezește tencuĭala.
drișcă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)dríșcă, -ște, s.f. – Unealtă folosită de zidar pentru a nivela tencuiala. – Din srb. drska (MDA).
drișcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dríșcă s. f.,
g.-d. art. dríștei; pl. dríștedrișcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)drișcă f. fățuitoarea zidarului. [Origină necunoscută].
drișcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DRÍȘCĂ, driște, s. f. Unealtă a zidarului cu care se netezește tencuiala, mortarul, betonul. — Din
bg. drăžka.