dreavă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dreávă (dréve), s. f. –
s. f. –
1. Băț încovoiat cu care plăpumarii bat lîna. –
2. Traversă, bară.
Sl. drĕvo „băț” (Tiktin; Candrea). –
Der. dreveli, vb. (
Trans., a bate, a scutura lîna);
dărvăli (
var. dîrvăli, dîrvări),
vb. (a trudi, a năduși; a pune la muncă, a obosi; a munci făcînd murdărie) al cărui ultim sens se întîlnește cu
terfeli, din a cărui încrucișare par a fi rezultat
derveli și
dreveli, vb. (
Mold., a murdări);
dîrvar, s. m. (tăietor de lemne), din
sl. drŭvarĭ, cf. bg. dărvar; dîrvală, s. f. (trudă, corvoadă, muncă grea), a cărui formație nu este clară (postverbal, după Candrea; reducere de la
dîrvăleală, după Tiktin; de la un
sl. *drŭvalo „transport de lemne”, după Scriban);
dîrvăleală (
var. dîrvăreală),
s. f. (trudă, corvoadă);
dreven, adj. (nemișcat), din
sb. drven „de lemn” (Candrea);
dreveni, vb. (a rămîne nemișcat), din
sb. drveniti se. Cihac, II, 92, derivă majoritatea acestor cuvinte din
sl. drati derǫ „a sfîșia”.