dreptate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DREPTÁTE, (rar)
dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ◊
Loc. adv. Cu (sau
după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil.
Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ◊
Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare.
A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face.
A da (cuiva)
dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just. ♦ (
Pop.) Judecată. – Din
dreptătáte (
înv. „dreptate” <
drept + suf. -ătate).dreptate (Dicționaru limbii românești, 1939)dreptáte f. Justiție:
a cere, a da dreptate. A avea dreptate, a fi așa cum zicĭ tu.
Aĭ dreptate, bine zicĭ, în adevăr!
dreptate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dreptáte s. f.,
g.-d. art. dreptắții; pl. dreptắțidreptate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dreptate f.
1. însușirea lucrului drept, justiție:
a împărți dreptatea: 2. cuvânt, temeiu:
ai dreptate. [Noțiunea de justiție se rapoartă la cea de rectitudine (cf., din contra,
strâmbătate)].
dreptate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DREPTÁTE, dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ◊
Loc. adv. Cu (sau
după)
dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil.
Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ◊
Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare.
A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face.
A da (cuiva)
dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just. ♦ (
Pop.) Judecată. —
Drept +
suf. -ătate.