drept (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DREPT, DREÁPTĂ, (
A, B)
drepți, -te, adj. (
C)
adv., (
D)
drepturi, s. n. (
E)
prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fără ocol, fără abatere. ◊
Linie dreaptă (și substantivat,
f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt.
Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta.
Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦
Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc.
2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper).
Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊
Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (
Mil.)
A lua (sau
a sta, a se ține în)
poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție)
Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial)
A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită.
A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat,
f.) Care are tăietura verticală.
3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted.
Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma)
Complement drept = complement direct,
v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊
Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală.
Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ◊
Loc. adv. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, în mod întemeiat. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊
Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat.
Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil.
Drept că... = adevărat că...
A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat)
La drept (sau
la dreptul)
vorbind = în realitate, de fapt.
2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊
Expr. (Substantivat)
A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat)
drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin.
3. (
Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare.
4. (
Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun.
B. Adj. (În opoziție cu
stâng)
1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊
Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau
brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat,
f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat,
m. sg. art.) Piciorul drept.
2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru)
Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni)
Din dreapta. În dreapta. La (sau
spre)
dreapta. ◊
Expr. (Substantivat)
În dreapta și în stânga sau
de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni.
A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum.
3. (Substantivat,
f. art.; în viața politică) Grupare politică adeptă și susținătoare a menținerii ordinii sociale și politice tradiționale. ◊
Loc. adj. De dreapta = conservator.
C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct.
Merge drept la birou. ◊
De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊
Loc. prep. (Substantivat)
În dreptul... = în fața..., față în față cu...
Prin dreptul = prin fața..., pe dinaintea...
Din dreptul... = din fața..., de dinaintea...
2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact.
A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează relațiile sociale dintr-un stat.
Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (
D 1).
3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊
Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc.
4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci.
E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca.
Drept cine mă iei? ◊
Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar.
2. (
Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊
Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame.
3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca.
Drept încercare s-a folosit de un clește. [
Var.: (
înv. și
reg.)
dirépt, -eáptă adj.] –
Lat. directus (cu unele sensuri după
fr. droit).
drept (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)drept (-eáptă), adj. –
1. Direct, care merge de la un punct la altul fără ocol. –
2. Care are o poziție verticală. –
3. Întemeiat, justificat. –
4. Legitim, autentic. –
5. Situat în partea dreaptă. –
6. (
Adv.) Direct, fără ocolișuri. –
7. (
Adv.) Deschis, sincer. –
8. (
Adv.) Tocmai, întocmai, exact. –
9. (
Prep.,
înv.) Pentru. –
10. (
Prep.) În loc de. –
Var. (
înv.)
derept. Mr. (a)direptu, dreptu, megl. dirept. Lat. *
derectus, în loc de
dῑrectus (Pușcariu 550; Candrea-Dens., 513; REW 2648);
cf. alb. d(ë)retjë (Philippide, II, 640),
it. d(i)ritto, prov. dre(i)t, fr. droit, sp. derecho. Este dublet de la
drit, s. n. (
înv.,
Mold., drept, jurisprudență), din
it. dritto. Der. drept, s. n. (totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează relațiile sociale într-un stat, în toate accepțiile sale);
dreptul, s. m. art. (piciorul drept);
dreapta, s. f. art. (mîna dreaptă; direcția spre dreapta; aripa dreaptă a unei adunări);
dirip, prep. (
Trans., pentru; în dreptul, în fața);
dreptar, s. n. (echer, riglă; piuliță care reglează viteza roții la moara de grîu), după Cihac, I, 82 și Candrea-Dens., 514, ar proveni din
lat. *
directārium, dar mai probabil este un
der. intern, cu
suf. -
ar; dreptate (
var. înv. direptate, mr. (a)ndriptate),
s. f. (justiție; rațiune; legalitate, legitimitate;
înv., drept;
înv., tribunal;
Arg., minister fiscal),
der. de la
drept ca
bunătate de la
bun (*
dreptaate ›
dreptate; după Pușcariu,
Conv. Lit., XXXIX, 63 și Pușcariu 551, de la un
lat. *
direc(ti)tatem, ceea ce nu pare posibil);
dreptăți, vb. (rar, a da dreptate, a face dreptate);
dreptăție, s. f. (
înv., justiție, echitate);
îndreptăți, vb. (a da dreptate, a face dreptate; a autoriza, a da dreptul;
refl., a se justifica, a se apăra);
îndritui, vb. (
Mold., a autoriza, a permite, a îngădui), format pe baza lui
drit; nedrept, adj. (injust);
nedreptate, s. f. (injustiție);
nedreptăți, vb. (a face o nedreptate).
Cf. drege, îndrepta. Comp. dreptunghiu, s. n. (patrulater cu toate unghiurile drepte și laturile opuse egale), traducere a
fr. rectangle; dreptunghiular, adj. Din
rom. provine
mag. dreptál (Edelspacher 13), și
bg. (rar)
draptăno (Capidan,
Raporturile, 229).
drept (Dicționar de argou al limbii române, 2007)drept, drepturi s. n. mită.
drept (Dicționaru limbii românești, 1939)1) drept n., pl.
urĭ (d.
drept adj.). Ceĭa ce ți se cuvine (ți-e permis) conform rațiuniĭ saŭ legiĭ:
îmĭ cer dreptu meŭ, orĭ-ce drept presupune o datorie, stăpîn de drept (conform dreptuluĭ). Dreptate, justiție:
pe drept (conform justițiiĭ),
la drept vorbind (vorbind conform justițiiĭ). Știința legilor:
a studia dreptu. Corp de legĭ:
dreptu roman. Dreptu ginților saŭ
internațional, legile după care se conduc țările în relațiunile dintre ele.
Drepturile omuluĭ, drepturile eterne și inalienabile proclamate de Adunarea Constituantă franceză la 1789 (egalitatea cetățenilor, libertatea individuală, libertatea conștiințeĭ ș.a.).
Drepturĭ civile, cele cuprinse în codicele civil (relativ la persoane și avere: căsătoria, divorțu, cumpărarea, vînzarea, testamentu ș.a.).
Drepturĭ politice saŭ
cetățeneștĭ saŭ
civice, cele acordate cetățeanuluĭ p. relațiunile luĭ cu statu (dreptu de a alege și a fi ales deputat, senator, consilier comunal orĭ județenesc, de a fi jurat și a ocupa funcțiunĭ publice civile și militare).
Dreptu divin, cel dat de Dumnezeŭ, după cum zic uniĭ:
țaru era monarh de drept divin. Dreptu natural, cel bazat pe simțu de dreptate cu care te naștĭ.
Dreptu canonic, legile bisericeștĭ. V.
drit.drept (Dicționaru limbii românești, 1939)2) drépt, dreáptă adj., f. pl.
drepte (din
dirept, cum se zicea odată, d. lat.
dĭrectus și
derectus; it.
diritto, dritto, fr.
droit, sp.
derecho, pg.
dereito. V.
direct, dreg, adresă). Fără ocolurĭ, care urmează drumu cel maĭ scurt între doŭă puncte:
linie dreaptă. Plan, neted:
drum drept. Vertical: zid drept. Fig. Just, nu strîmb, imparțial:
om drept, judecată dreaptă. Opus celuĭ stîng:
brațu drept, mîna dreaptă; a păși cu dreptu [adică:
cu picĭoru drept], a începe cu succes. Născut din aceĭașĭ pătințĭ, bun, nu vitreg:
frate drept (saŭ
bun). Legitim:
moștenitorĭ drepțĭ. Unghĭ drept, de 90 de grade.
Ce e drept nu e păcat (subînț.
a declara), e permis a declara adevăru.
Cu drept cuvînt, cu motiv, conform adevăruluĭ:
cu drept cuvînt se poate zice asta. S.m.
Ceĭ drepțĭ, drepțiĭ, oameniĭ ceĭ fără de păcate, ceĭ admișĭ în raĭ.
A dormi somnul drepților, a fi mort.
S.f. Geom. Linie dreaptă:
doŭă drepte paralele. Partidu drepteĭ, conservatoriĭ.
La dreapta, la mîna dreaptă, în partea din dreapta.
În dreapta și'n stînga, în toate părțile, pretutindenĭ:
a tăĭa în dreapta și'n stînga (adică:
pe toțĭ). Adv. În linie dreaptă:
a merge drept în ainte. De-a dreptu, direct:
merg drept acasă. Vertical:
staŭ drept. Drepți! Comandă militară ca semnal de a sta în picioare și în ordine.
Fig. Just, fără mincĭună:
spun drept. Drept să-țĭ spun, mă tem, mărturisesc că mă tem.
Drept (saŭ
la drept)
vorbind așa, vorbind adevăru, e așa. Prep. Peste drum de, în față:
cînd am ajund drept ferărie (saŭ
în dreptu ferăriiĭ),
l-am văzut venind. Conj. Ca, în loc de:
drept plată. Drept aceĭa (Rar), de aceĭa, pentru acest motiv.
Drept care, pentru care motiv (în ainte de
drept care se pune virgulă, în ainte de
drept aceĭa punct).
De-a dreptu, direct.
drept (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)drept1 adj. m.,
pl. drepți; f. dreáptă, pl. dréptedrept (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)drept2 adv. (~ înainte)drept (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)drept3 (pe ~) loc. adv.drept (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)drept4 prep. (~ răsplată)drept (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)drept5 s. n.,
pl. drépturi